Sarbatoarea Craciunului

Sarbatoarea Craciunului isi are originea in vechea sarbatoare romana Saturnalia, care dura intre 17-23 decembrie. Initial, parintii Bisericii au stabilit ca data nasterii lui Hristos va fi 6 ianuarie. In timp, acestia au realizat ca trecerea de la lumea pagana la cea crestina nu s-a facut fara preluarea unor traditii vechi de mii de ani. De aceea, pentru atragerea credinciosilor la noua religie, incepand cu secolul al IV-lea, data nasterii Mantuitorului a fost schimbata pentru 25 decembrie, data care avea un puternic corespondent in sarbatorile de iarna ale romanilor. 

Ziua de 25 decembrie nu a fost aleasa intamplator, aceasta s-a suprapus peste sarbatoarea nasterii lui Mithra, Natalis Solis Invictis (nasterea soarelui invincibil). In aceeasi perioada a anului, la inceputul lunii ianuarie, romanii sarbatoreau Calendele. 

Inlocuind principalele sarbatori pagane, Craciunul a preluat obiceiurile legate de acestea. Biserica nu a urmarit desfiintarea vechilor datini, ci plasarea acestora intr-un nou context religios. Semnificativ in acest sens este exemplul papei Grigore I, care il sfatuieste pe episcopul Augustin "sa nu darame templele anglilor, ci sa ridice in ele altare crestine, pentru ca poporul sa vina in locurile sfinte obisnuite lui".
Azi gasim numeroase reminiscente din Saturnalia romana, in special la romani si popoarele slave. Sarbatoarea Craciunului este una a ospetelor bogate, dintre care se remarca ospatul colindatorilor la sfarsitul colindatului. Toata lumea se simte bine, veselia este cuvantul de ordine. 

In mod similar, Saturnalia era sarbatoarea ospetelor copioase, chiar orgiastice, a vizitelor si a schimburilor de daruri. Un element aparte il reprezenta pozitia sclavului, care avea dreptul de a sedea la masa cu stapanul sau. Traditia s-a pastrat foarte bine la poloni si bielorusi, cand in a doua zi de Craciun, "Gospodarul cu sluga / Merg amandoi pe acelasi drum / Sluga si cu stapanul / Beau bere impreuna".

 In era crestina, taierea porcului are loc mai ales inaintea Craciunului si este facuta in chip ceremonios, ca o adevarata jertfa, intocmai ca si la Saturnalia, cand se alegea un rege al serbarii (dintre sclavi), care avea drepturi si libertati nelimitate, ce mai apoi era ucis.

Noaptea Nasterii Domnului

...În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.
Înscrierea aceasta s-a făcut întîia dată pe cînd era dregător în Siria Auirinius.
Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem,- pentru că era din casa şi din seminţia lui David, - să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
Pe cînd erau ei acolo, s-a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria.
Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
În ţinutul acela erau nişte păstori, cari stăteau afară în cîmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.




Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.
Dar îngerul le -a zis: ,,Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: ... Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.

Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: "veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle."
Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd:
"Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui."
După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: "Haidem să mergem pînă la Betleem, şi să vedem ce ni s'a spus şi ce ne -a făcut cunoscut Domnul."



S-au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle.
După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.
Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gîndea la ele în inima ei.
Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudînd pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră, şi care erau întocmai cum li se spusese.
După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: "Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui."
Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a turburat mult; şi tot Ierusalimul s-a turburat împreună cu el.
A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
"În Betleemul din Iudea", i-au răspuns ei, "căci iată ce a fost scris prin proorocul: ‘Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel."
Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai dela ei vremea în care se arătase steaua.
Apoi i-a trimes la Betleem, şi le -a zis: "duceţi-vă de cercetaţi cu deamăruntul despre Prunc: şi cînd Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui."
După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat.

Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, pînă ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

Cînd au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.
Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pămînt, şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămîie şi smirnă.

Naşterea Mântuitorului

Naşterea Mântuitorului a fost un eveniment aşteptat la acea vreme de poporul Iudeu, dar puţini au fost aceia care i-au înţeles adevărata menire. Puţini au recunoscut în Pruncul născut într-o iesle din Betleem pe Mesia, promisul lui Dumnezeu, cel care avea să devină Mântuitorul lumii întregi.

"În câmpia Betleemului, erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea, împrejurul turmei lor. Şi iată, că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ." (Noul Testament, Evanghelia după Luca, 2, 8-11) Acesta este mesajul îngerului Domnului şi nu are relevanţă faptul că unii serbează naşterea Mântuitorului la 25 decembrie, alţii la 6 ianuarie, iar alţii argumentează că evenimentul a avut loc la începutul lunii octombrie, ideea este că un astfel de caracter, a cărui naştere, moarte şi înviere înseamnă atât de mult pentru familia umană, merită a fi sărbătorit de fiecare dată când avem ocazia.

Naşterea lui Iisus Hristos a avut loc într-un context istoric marcat de numeroase profeţii referitoare la venirea sa, dar poporul în mijlocul căruia s-a născut nu a crezut că El este Mesia, Cel promis. Cel care a prezis locul naşterii Sale a fost profetul Mica. "Şi tu, Betleeeme, Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi, din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei." (Vechiul Testament, Mica, 5,2) Betleem înseamnă "casa pâinii, casa îndestulărilor". Deşi anterior i se spusese Efrata, la acea vreme se numea Betleem sau Vifleem (Viflaim), nume sub care a fost preluat de tradiţia populară. Cu toate că părinţii pământeşti ai lui Iisus (Maria şi Iosif) locuiau în Nazaret (localitate în regiunea Galileea), ei erau originari din Betleem, cetatea lui David (regiunea Iudea). Printr-un ordin imperial, fiecare locuitor trebuia să "se înscrie" în cetatea sa de origine. Obligaţi de acest recensământ, părinţii lui Iisus s-au deplasat în Betleem, care a devenit locul naşterii sale. În acest fel, vechile profeţii au fost împlinite.

Steaua călăuzitoare

Sfânta naştere a fost marcată şi de apariţia unei stele strălucitoare pe bolta cerească. Trei magi (astrologi ai vremii) au interpretat aceasta ca fiind un semn al naşterii unui trimis al divinităţii şi au pornit în căutarea Lui. Veniţi din "Răsărit", cei trei (Baltazar, Gaşpar şi Melchior, aşa cum îi numeşte tradiţia creştină) au ajuns în oraşul Ierusalim, călăuziţi fiind de steaua strălucitoare. Crezând că un "Împărat" nu se poate naşte decât într-un oraş însemnat, precum era Ierusalimul, astrologii au ajuns la Irod, regele iudeilor, pe care l-au întrebat despre noul-născut. Mare le-a fost mirarea, aflând că în Cetatea Sfântă nimeni nu ştia despre un fiu de împărat ce tocmai s-a născut. Nici chiar împăratul Irod nu ştia şi s-a tulburat mult la auzul acestei veşti, el văzând în aceasta o posibilă ameninţare la adresa tronului său. Ştiind că Dumnezeu promise poporului un Mântuitor, Irod i-a adunat pe preoţii de seamă şi cărturarii norodului, de la care a aflat că în Betleemul din Iudeea avea să se nască Mesia. Astfel, Irod i-a îndrumat pe cei trei magi să meargă în Betleem, căci acolo ar fi locul indicat de profeţii. Ieşind de la Irod, astrologii au fost călăuziţi de steaua strălucitoare până la Betleem, unde aceasta s-a oprit. "După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor până ce a venit şi s-a oprit înaintea locului unde era pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul, cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Noul Testament, Evanghelia după Matei, 2,9-11) Aceste daruri aveau menirea de a arăta că Pruncul era Mesia, cel trimis de Dumnezeu, "Mielul care va ridica păcatele lumii".